Cerca nel blog

sabato 25 maggio 2013

Giovanni Giardina propone la poesia di Nello Raffaele "TEMPESTA A CANNETO"

                                   A  campana  sunàva  l’avi Maria
                                   n’te  strati  ‘un  si  vidìa  na  pirsuna,
                                   fascìa friddu, ‘nta  lossa  mu  sintìa,
                                   ca  chidda  nun  parìa  notti  di  luna,

                                   Dda  sira  iò  era  tuttu  n’duluratu,
                                   sucàtu  stava  e  sempri  arricugghiutu,
                                   sintìa  ca  Innaru  era  arrivatu
                                   e ca lu bieddu  tempu  avìa  finutu.

                                   Na  uardata  ci  desi  a  li  puntazza,
                                   pirchì  mi lu dsicíanu  i  me  ossa,
                                   m’accurgìu  però  ch’era  vunazza,
                                   e  ca  Ghiuozzu  spicchiava  ‘nta  la  fossa.

                                   ‘Nta  stati  mi  curcava  sempri  notti,
                                   dda  vota  fu  ‘nto  liettu  i  prima  sira,
                                   c’avìa  i jammi  debuli  e  stracuotti,
                                   ca  nun  valìa  cchiù  di  menza  lira.

                                   Mi  dissi  ‘nta  la  menti  i  cuosi  i  Diu,
                                   e  dopu,  ‘nta  ná  vóta  m’assunnaiu,
                                   ma  forsi  fu  a  Madonna  o  Padre  Piu
                                   si  a  menza  notti  ‘npuntu,  mi  svigghiaiu.

                                   Di  maistru  lampiáva  a  lu  gricali,
                                   e  u  cielu  sutta  e  lampi,  era  nu  ‘nfiernu,
                                   u  tiempu  si  mittìa  sempri  cchiù  mali,
                                   ca  si  jucava  avíssi  fattu  tiernu.

                                    U  vientu  cuminciava  a  rifuliari,
                                   ‘nto  strittu  friscàva  cumu  on  trenu,
                                   scumazzava  lu  pilu  di  lu  mari,
                                   sbattiennu  o  Munti  Rosa  senza  frenu.

                                   Finiestri  e  puorti  trimuliavanu,
                                   parìa  ca  c’era  i  fora  cu  i  spincìa,
                                   e sempri  cchiù  i  carni  m’aggrizzavanu,
                                   uardannu  ddu  timpurali  chi  criscìa.

                                  ‘Nta  nenti  visti  isàri  i  cavadduna
                                   ora  a  timpesta  un’era  cchiù  luntana,
                                   si  unu  sarvava  a  varca,  era  furtuna,
                                   sutta  a  chiddu  grecu  e  tramuntana.

                                  ‘Nta  strata  u  primu  cuorpu  avìa  trasutu,
                                   e l’autru  nun  lu  fascìa  cchiù  a girari,
                                   s’avìa  u  muragghiuni  accunsintutu
                                   e  a  lu  terzu,  finù  di  campàri.

                                   P’arriparari  un  puocu  lu  so  nidu
                                   la  genti  s’intacciava  li  purtuna,
                                   Turi  u  discìa : “sta  vota  nun  mi  fidu”
                                 “forza  carúsi,  ca  è tiempu  c’on  pirduna” !

                                   U  mari  ‘un  scircava  cchiù  pirmissu,
                                   parìa  ca  u  paisi  s’affucava,
                                   c’era  cu  si  strincìa  o  Crucifissu,
                                   vidiennu  ca la casa  si  sfasciava.

                                   Qurcunu  i  fora  a  vista  sa  gudìa,
                                   ma  tanti  piniavanu  i  duluri,
                                   uardannu  li  so  cosi  ca  pirdìa,
                                   n’mienzu  a  ddu  sfracelu  di  tirruri.

                                   Accuminciava  a  nasciri  lu  juornu,
                                   e  nuddu  segnu  c’era  i  carmarìa,
                                   scidù  dopu  passatu  lu  menziuornu,
                                   e  a  sira  ‘un  sonò……l’avi Maria !


Nessun commento:

Posta un commento

Nota. Solo i membri di questo blog possono postare un commento.